Lev Troțki

Nota traducătorului - Ted Grant a scris acest articol în ziarul britanic ‘Socialist Appeal’ în vara anului 1944, un an înainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. El a fost martorul ocular la evenimentele istorice precum asasinarea lui Lev Troțki și venirea fasciștilor la putere în Europa. În acest articol, autorul face niște concluzii referitoare la viitorul mișcării socialiste, cauzele războiului și la mesajele lăsate de Lev Troțki generațiilor următoare, conform perspectivei de pe vremea sa.


Cu patru ani în urmă, pe data de 20 August 1940, Frank Jackson - un asasin GPU sub ordinele lui Stalin, l-a asasinat pe Lev Troțki cu un spărgător de gheață. A fost o lovitură calculată asupra liderului Revoluției Socialiste și o lovitură împotriva clasei muncitoare internaționale.

Nu a existat un om mai calomniat decât Troțki în toată istoria omenirii, mulțumită scriitorilor angajați de Stalin. Dar în ciuda tuturor minciunilor și perversiunilor, adevărul iese la iveală în decursul timpului. Acești mincinoși au servit reacționarii, iar cei care au murit pentru cauza clasei muncitoare au primit un loc de cinste în memoria omenirii.

În încercarea de adăuga o oarecare plauzibilitate în schema lor, staliniștii au fost nevoiți să rescrie întreaga istorie a mișcării revoluționare rusești.

Istoria Revoluției Ruse a fost modificată ce cel puțin 17 ori pentru a se potrivi schimbărilor din politica dusă de Stalin - mai târziu, însuși autorul stalinist Popov a fost lichidat ca fiind „troțkist”! În cele din urmă, ediția complet revizuită a „Istoriei P.C.U.S.”, sub supravegherea personală a lui Stalin însuși, a fost publicată în sute de mii de exemplare în întreaga lume.

În această țară (Marea Britanie), Page Arnot a scris două istorii ale Revoluției Ruse, una contrazicându-se cu cealaltă. Fiecare „istorie” nouă încearcă în continuare să denatureze rolul lui Troțki și al celorlalți tovarăși ai lui Lenin.

Aceste minciuni și falsificări pot fi distruse de niște dovezi și fapte descrise în operele lui Lenin. Un rezumat succint al biografiei politice a lui Troțki a apărut ca o notă la prima ediție a „Operelor Alese” ale lui Lenin, în Volumul XIV, Partea 2, paginile 481-82, publicată de Editura de Stat din Moscova în 1921. Iată, în câteva rânduri, editate Lenin însuși, răspunsurile la toate minciunile și falsificările inventate în anii următori de trădătorii revoluției:

„L. D. Troțki, născut în 1881 (1879), activ în cercurile muncitorești din orașul Nikolaev; în 1898 exilat în Siberia; la scurt timp a evadat în străinătate și a participat în (editarea ziarului) Iskra. Delegat din Liga Siberiană la cel de-al II-lea Congres al Partidului. După scindarea partidului, acesta a aderat la menșevici. Chiar înainte de revoluția din 1905, el a dezvoltat propria sa teorie a revoluției permanente, o teorie și astăzi deosebit de remarcabilă, în care afirma că revoluția burgheză din 1905 trebuie să treacă direct în revoluția socialistă, fiind prima dintre revoluțiile naționale; și-a apărat teoria în ziarul Nachalo [Începutul], organul central al fracțiunii menșevice publicat în perioada noiembrie-decembrie 1905 la Petersburg. După arestarea lui Khrustalov-Nussar, a fost ales președinte al Primului Soviet al deputaților muncitorilor din Petersburg. Arestat împreună cu Comitetul Executiv la 3 decembrie 1905, a fost trimis în exil pe viață la Obdorsk, dar a evadat pe drum și a emigrat în străinătate”.

„Troțki a ales să trăiască în Viena, și acolo a publicat un ziar care a devenit popular, Pravda [Adevărul], pentru a fi răspândit în Rusia. El i-a părăsit pe menșevici și a încercat să formeze un grup neafiliat la nici o fracțiune; cu toate acestea, în timpul luptei facțiunilor în străinătate, el a creat un bloc cu Menșevicii și grupul Vpered [Înainte] împotriva blocului lui Lenin și Plekhanov. De la începutul războiului imperialist, a sprijinit o poziție internaționalistă clară, a participat la publicarea Nashe Slovo [Cuvântul Nostru], la Paris, și a aderat la Zimmerwald.”

„Deportat din Franța, a plecat în Statele Unite. La întoarcerea de acolo după Revoluția din Februarie, el a fost arestat de guvernul Kerensky și acuzat de „conducerea insurecției”, dar a fost eliberat la scurt timp din cauza presiunilor făcute de proletariatul din Petersburg. După ce sovietul din Petersburg ajuns sub controlul bolșevicilor, el a fost ales președinte și, în această calitate, a organizat și a condus insurecția din 25 octombrie (7 noiembrie). Membru permanent al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1917; membru al Consiliului Comisarilor Poporului; Comisar al Afacerilor Externe până la semnarea Tratatului de la Brest, apoi Comisar al Poporului de Război.”

Întreaga lume admiră astăzi Armata Roșie. Aceasta ne arată ce poate realiza o armată a unui stat muncitoresc, chiar și sub o conducere degenerată precum cea a lui Stalin. Dar fără bazele puse de Troțki, aceste realizări ar fi fost imposibile. De la Lenin însuși avem mărturia cu privire la rolul pe care Troțki l-a jucat în construirea și modelarea Armatei Roșii:

„arătați-mi un alt om care ar fi putut timp de un an să organizeze o armată model și să câștige stima specialiștilor militari.”

Astăzi, Stalin și acoliții săi pretind că Stalin a fost cel care a organizat insurecția din octombrie. În mod neironic, acești ipocriți, de la Stalin în jos, vor spune că toată „munca practică” a fost realizată de ei, luptând în tot acest timp împotriva intrigilor lui Troțki! Dar cartea publicată de Partidul Comunist din Marea Britanie „Revoluția din Octombrie” scrisă de Stalin, arată că, după atât de multe minciuni, aceștia și-au pierdut șirul de idei.

Pe o pagină Stalin spune:

„Toată activitatea de organizare practică a insurecției [din octombrie 1917] s-a desfășurat sub conducerea imediată a președintelui sovietic din Petrograd, tovarășul Troțki. Este posibil să se declare cu certitudine că trecerea rapidă a garnizoanei de partea sovietică, și executarea îndrăzneață a lucrărilor Comitetului Revoluționar Militar, Partidul îi datorează în principal și mai presus de toate tovarășului Troțki.”

Dar câteva pagini mai târziu el spune:

„Tovarășul Troțki nu a avut un rol special nici în partid, nici în insurecția din octombrie, și nu a putut face acest lucru, fiind un om relativ nou în partidul nostru în perioada din octombrie.”

Realizările menționate mai sus ar fi suficiente pentru a-l înscrie pe Troțki pentru totdeauna ca unul dintre cei mai mari lideri revoluționari ai clasei muncitoare. Dar onoarea și devotamentul cu care muncitorii din generațiile viitoare îl vor privi nu se vor baza în principal pe acestea: va fi pe munca sa în lupta împotriva reacției staliniste și pregătirea drumului pentru noile revoluții ale clasei muncitoare din întreaga lume.

Lenin a educat membrii bolșevici pe baza unei analize a revoluției ruse învinse din 1905 și pe învățăturile lui Marx cu privire la motivele prăbușirii Comunei din Paris în 1871. Din aceste lecții a fost pregătită revoluția victorioasă din 1917. Lupta lui Troțki împotriva trădătorilor staliniști a început cu o analiză a motivelor înfrângerii revoluției germane din 1923. O înfrângere pentru care Stalin poartă întreaga responsabilitate, împreună cu Zinoviev și alții. Nu numai Germania anului 1923, ci și revoluția chineză, Greva Generală Britanică, pericolul venirii lui Hitler la putere în Germania, revoluția spaniolă, revoluția din Franța, natura și semnificația fascismului, natura statului sovietic și birocrația stalinistă – toate aceste întrebări, cu mult înainte de evenimente, au fost analizate și conținutul lor a fost elucidat.

Nu degeaba a spus Lenin că fără o teorie revoluționară nu ar putea exista o mișcare revoluționară. În timp ce stalinismul a trecut de la o trădare la alta, esența vie a marxismului a fost păstrată în scrierile lui Troțki de la moartea lui Lenin. Fără un studiu al acestor scrieri, oricine care pretinde că înțelege teoria socialistă rămâne ignorant politic și analfabet. Chiar și un studiu al altor mari gânditori în sine nu e suficient, ci ar lăsa o viziune unilaterală a tendințelor și sensurilor politicii mondiale în timpurile moderne.

Victoria lui Hitler a marcat un punct decisiv în soarta Cominternului. Troțki a luptat din greu și cu disperare pentru a schimba politica agravată de nebunie și trădare, prin care Partidul Comunist i-a împărțit și a paralizat pe muncitorii germani, dându-i astfel încătușați la ghearele călăilor naziști. Cărțile și articolele sale despre Germania constituie un ghid imperisabil al tacticii Frontului Unit și o inculpare a responsabilității stalinismului pentru victoriile dezastruoase ale fascismului în Europa.

„Dacă Hitler vine la putere, și începe să zdrobească avangarda muncitorilor germani, guvernul fascist va fi singurul guvern capabil să ducă război împotriva URSS... În caz de victorie în Germania, Hitler va deveni un „Super-Wrangel” al burgheziei mondiale.” (Troțki, Germania, ”The Key to the International Situation”, 1931)

„În lupta împotriva fascismului consiliile muncitorilor din fabrici ocupă o poziție extrem de importantă. Aici este nevoie de un program de acțiune deosebit de precis. Fiecare fabrică trebuie să devină un bastion antifascist, cu comandanți proprii și propriile batalioane. Este necesar să aveți o hartă a cazărmilor fasciste și a tuturor celorlalte fortărețe fasciste, în fiecare oraș și în fiecare cartier. Fasciștii încearcă să înconjoare cartierele revoluționare. Ei trebuie înconjurați la rândul lor. În aceste condiții, o înțelegere cu organizațiile social-democrate și sindicale devine nu doar admisibilă, ci și obligatoriu. A respinge acest acord din motive de „principiu” (în realitate din cauza prostiei birocratice, sau ceea ce este încă mai rău, din cauza lașității) este de a da ajutor direct și imediat fascismului.”

„Un program practic de acorduri cu muncitorii social-democrați ne-a fost propus încă din septembrie 1930. Ce a întreprins conducerea în această direcție? Aproape nimic. Comitetul Central al Partidului Comunist a preluat totul, cu excepția acțiunilor care constituie sarcina sa directă. Cât de mult timp valoros și irecuperabil a fost pierdut! De fapt, nu a mai rămas mult timp. Programul de acțiune trebuie să fie strict practic, strict obiectiv, până la punctul, fără nici una dintre aceste „pretenții” artificiale, fără nici o rezervă, astfel încât fiecare muncitor social-democrat poate să-și spună: „Ceea ce propun comuniștii este complet indispensabil pentru lupta împotriva fascismului.” Pe această bază, trebuie să-i atragem pe muncitorii social-democrați, alături de noi, prin exemplul nostru, și să-i criticăm pe liderii lor, care vor servi în mod inevitabil drept o piedică. Victoria este posibilă numai în acest fel.” (Troțki, „Pentru un Front Unit Împotriva Fascismului”, 8 decembrie 1931)

Refuzul criminal de a forma un front unit și eșecul de a învăța lecțiile înfrângerii au dus în mod inevitabil la trecerea Cominternului de partea contrarevoluției capitaliste. Atunci, Troțki a format cea de-a IV-a Internațională.

Drumul a fost greu și obositor. Troțkiștii au rămas o mică minoritate în rândurile clasei muncitoare mondiale. Ei au îndurat persecuții și ură nu numai din partea capitaliștilor, ci și din partea agenților reacțiunii staliniste. Dar înțelegerea profundă a lui Troțki a procesului istoriei i-a permis să prezică evoluția viitoare a evenimentelor cu exactitate și acuratețe. Scopul a fost atunci de a instrui avangarda, chiar dacă ea rămâne temporar doar o minoritate.

Troțki a arătat că eșecul vechilor organizații muncitorești de a rezolva problema vremurilor noastre, contradicția dintre dezvoltarea mijloacelor de producție și proprietatea privată și statul național, a dus în mod inevitabil la un nou război imperialist. La fel de inevitabilă ar fi fost și trădarea staliniștilor și a celei de-a II-a Internaționale în sprijinul lor pentru războiul imperialist. Troțki a ridiculizat iluziile fantastice ale lui Stalin precum că, în cazul unei astfel de conflagrații mondiale, Rusia ar fi capabilă să se ferească. Dar, în același timp, a subliniat pentru proletariatul mondial necesitatea apărării Uniunii Sovietice, în ciuda trădării lui Stalin.

Troțki a arătat că toate forțele vechii societăți erau responsabile pentru război. Războiul va aduce în trenul său al progresului agonia morții fascismului, imperialismului și social-democrației și stalinismului. Imperialiștii pot face războiul; dar ei nu vor face pace. În timpul războiului și după finisarea lui, imperialiștii vor fi chemați să răspundă pentru crimele lor. Va începe o nouă eră a revoluțiilor, care va revizui toate deciziile luate pe câmpul de luptă.

O înțelegere a evoluțiilor războiului și a consecințelor sale ne-a fost dată de utilizarea armelor forjate în arsenalul lui Troțki, folosind, desigur, metoda lui Marx și Lenin. Dar este o ironie istorică faptul că bucățile care mai rămân din „cadavrul împuțit” al Internaționalei cândva revoluționare, fondată de Lenin și Troțki, ar trebui să fie unul dintre principalele obstacole în calea emancipării clasei muncitoare. Pregătirea lor pentru revoluție în prezent constă în propagarea celei mai josnice forme de incitare la șovinism și ură rasială, care îl întrece pe Vansittart și chiar nebunia rasială a lui Hitler. Dar toată această otravă naționalistă a fost prevăzută în avans. Încălcarea principiilor marxismului duce în mod inevitabil la crime oportuniste în practică. Germenul acestei boli a fost depus în teoria „Socialismului într-o singură țară”, care a ajuns să însemne „Socialism nicăieri”.

Valul revoluției va pune toate tendințele la un test nemilos. Ideile bolșevismului, ale lui Troțki, vor deveni ideile clasei muncitoare internaționale. Esența revoluționară învățăturii lui Troțki constă în necesitatea unui partid revoluționar cu o conducere revoluționară, instruită și educată în ideile marxismului, îmbogățită de lecțiile evenimentelor secolului trecut și astfel asigurată cu o politică revoluționară corectă. Întreaga viață a lui Troțki a fost dominată de acest singur scop. El a arătat cum, de nenumărate ori, masele au fost conduse pe drumul revoluționar de crimele capitalismului. Masele au dezvăluit eroismul și sacrificiul de sine necesare pentru a obține victoria în Spania, China, Germania, Italia, precum și alte țări. Dar au fost victorioși o singură dată, în Revoluția Rusă din 1917. Și au fost victorioși datorită existenței politicii Partidului Bolșevic, a conducerii bolșevice, care se baza pe teoria marxistă. Cea mai mare contribuție a lui Troțki nu constă în anii succeselor clasei muncitoare internaționale, în care a jucat un rol mare și eroic, ci în anii celor mai mari înfrângeri și dezastre ale muncitorilor, anii săi cei mai grei și cei mai persecutați.

În acești ani, Stalin a condus o vendetă personală rar întâlnită în istorie, în care a ucis nu numai colegii lui Lenin și Troțki, pe mulți dintre secretarii lui Troțki și mulți lideri ai Celei de-a Patra Internaționale, dar chiar și pe copiii lui Troțki. Pe unul din ei l-a dus la sinucidere, iar pe restul i-a asasinat. Iar după multe încercări, acesta a reușit în cele din urmă să-l ucidă Troțki. Aceasta a fost, fără îndoială, o lovitură groaznică împotriva socialismului și împotriva clasei muncitoare mondiale. Dar nu a fost una decisivă. Nu va salva capitalismul sau chiar birocrația stalinistă însăși. Troțki a fost ucis. Dar este imposibil să-i ucizi metodele și ideile. Acestea trăiesc în activitatea celei de-a Patra Internaționale. Chiar și în ceasul morții sale, „Bătrânul” (așa cum îl numeau ucenicii săi) a indicat încrederea pe care o avea în succesul muncii sale de viață. El a dat un mesaj pentru a îi inspira pe cei rămași în urmă ca să continue munca sa: „Faceți-o! Sunt convins de victoria celei de-a Patra Internaționale!”